Cum se obține cetățenia română? 👨‍👩‍👧

Cum se obține cetățenia română? 👨‍👩‍👧

28.05.2025
5 min de citit
Drept Civil

Cetățenia română poate fi dobândită în mai multe moduri atât de copii, cât și de adulții care au o altă cetățenie sau sunt apatrizi și doresc să devină cetățeni români.

Cetățenia română poate fi și redobândită de foști cetățeni români care au pierdut-o, precum și de descendenţii acestora până la gradul II inclusiv, dacă îndeplinesc anumite condiții.

Modalitățile de dobândire sunt: prin naștere, prin adopție și la cerere.

1. Prin naștere

Sunt cetățeni români prin naștere copiii:

  • născuţi pe teritoriul României din părinţi cetăţeni români;
  • născuți pe teritoriul României, chiar dacă numai unul dintre părinţi este cetăţean român;
  • născuți în străinătate dacă ambii părinţi sau numai unul dintre ei are cetăţenia română.

Dacă un copil este găsit pe teritoriul României, acesta este considerat a fi cetățean român dacă niciun părinte nu este cunoscut, până la dovada contrarie.

2. Prin adopție

  • Adopția de către doi cetățeni români - copilul dobândește automat cetățenia română, indiferent dacă avea o altă cetățenie sau era apatrid (fără cetățenie).
  • Adopția de către doi părinți dintre care doar unul este cetățean român - cetățenia copilului va fi hotărâtă de comun acord de către adoptatori, iar dacă nu există un acord se va hotărî de instanță în funcție de interesul superior al copilului. Copiii cu vârsta de peste 14 ani trebuie să își dea consimțământul.
  • Adopția de către o singură persoană – dacă adoptatorul este cetățean român, copilul dobândește automat cetățenia română.

3. La cerere (naturalizare)

Pentru acordarea cetățeniei prin naturalizare, solicitantul trebuie să îndeplinească anumite condiții, anume:

  • Să aibă un drept de ședere pe termen lung sau de rezidență permanentă și să locuiască în România de cel puțin 8 ani sau 5 ani dacă este căsătorit cu un cetățean român;
  • Să aibă un comportament moral și să nu fi fost condamnat penal;
  • Să aibă 18 ani împliniți;
  • Să facă dovada mijloacelor de trai în România;
  • Să cunoască limba română, noțiuni de cultură și civilizație românească, prevederile Constituției României și imnul național.

Pașii procedurali:

  1. Depunerea cererii la Autoritatea Națională pentru Cetățenie;
  2. Soluționarea cererii de către Comisia pentru cetățenie;
  3. Interviul de verificare a cunoștințelor de limba română, noțiuni de cultură și civilizație românească, prevederile Constituției României și imnul național;
  4. Raportul Comisiei;
  5. Emiterea ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie;
  6. Depunerea jurământului - în termen de 1 an de la comunicarea ordinului. Cetățenia se dobândește de la data depunerii jurământului.

Echipa noastră vă oferă suportul juridic necesar pentru obținerea cetățeniei române pe parcursul întregii proceduri. De asemenea, asigurăm reprezentarea clienților în fața instanțelor judecătorești pentru solicitarea soluționării dosarului de cetățenie când acesta nu este soluționat în termen de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Cetățenia română
Dobândire cetățenie

Share this article

Ai nevoie de asistență juridică?

Echipa noastră de avocați experimentați este pregătită să te ajute să navighezi provocările juridice. Contactează-ne astăzi pentru a programa o consultație.

Contactează-ne